Midian

Thorm se strecura aproape nevãzut prin valurile de refugiaţi de la marginea Euraeei. Clãdirile fumegând în urma bombardamentului din urmã cu câteva ore, sutele de civili înebuniţi de fricã şi ploaia rece îi asigurau în acelaşi timp anonimitate şi protecţie.
Pânã nu demult Thorm fusese un cetãţean oarecare, un comis voiajor în regiunile mãrginaşe ale Midianului. Asta pânã aflã cã nu e singur. Rezistenţa deveni noua lui existenţã.

În lumea pe care el o ştia din momentul în care se nãscuse totul era dominat de economie. Totul avea valoare în bani şi nimic nu trebuia sã împiedice acumularea acestora, indiferent dacã era vorba de o organizaţie sau de o persoanã. Societatea exila sau distrugea, dupã caz orice element ce dãuna acumulãrii de venituri. În acest fel apãrurã coloniile pentru elementele perturbatoare: handicapaţi, dizidenţi sau pur şi simplu incompetenţi.

Mişcarea de rezistenţã îl gãsi pe Thorm cu toate cã Thorm o cãutase aproape inconştient toatã viaţa. Nu ştia cum de puteau avea încredere în el, având în vedere cã pedeapsa pentru opoziţia faţã de Societate şi Conducere era o execuţie ce urma fãrã excepţie unui proces extrem de sumar, însã nu îi pãsa. Îi era suficient sã ştie cã se putea şi altfel iar ceea ce fãcea el ajuta schimbãrii.

Aceasta era prima lui misiune. Se folosise chiar de slujba lui, ce îi permitea mişcarea liberã pe distanţe mari ce ar fi fost imposibil de parcurs pentru un cetãţean obişnuit. Reuşise sã ajungã fãrã mari dificultãţi în Euraea, aflatã sub asediu de peste o lunã, la volanul camionului ticsit de muniţie însã asta fusese partea uşoarã. Era uşor sã nu atragã atenţia într-un convoi ce avea aceeaşi încãrcãturã ca şi el, însã pe strãzile oraşului asediat risca oricând un control al ofiţerilor de contraspionaj.

Tremura de emoţie sub îmbrãcãmintea groasã în timp ce se strecura printre ruinele clãdirilor dãrâmate. Avea acte în regulã, un mic pistol pentru cazul în care acestea nu ar fi fost suficient de convingãtoare. Se îndoia însã de eficienţa lui în cazul întâlnirii cu o patrulã zeloasã, pusã pe fapte mari. Cu toate acestea îşi asumase riscul, având în vedere importanţa încãrcãturii pe care o ducea în rucsac ascunsã sub pachetele de hranã concentratã, medicamente şi muniţie.

Conducerea Corporaţiei Midian permitea comis-voiajorilor sã distribuie, pentru un profit individual mai mare, armament şi materiale „en detail”, soldaţilor, chiar şi în prima linie aşa cã de un control sumar ar fi trecut fãrã probleme. Dacã însã nimicurile de deasupra ar fi fost îndepãrtate ...

Încercã sã nu se mai gândeascã la asta în timp ce trecea pe sub ochii servanţilor unei baterii anti-aeriene. Auzii în urmã comentariile nu foarte mãgulitoare şi parcã simţi în ceafã rânjetele idioţilor însã se mulţumi cã scãpase cu atât. Mereu urâse soldaţii, mercenari adunaţi dintre cei mai violenţi locuitori ai coloniilor.

Fãrã sã îşi dea seama o nouã explozie la câteva strãzi depãrtare îl fãcu sã o ia la fugã. Comportamentul pãru dubios unui ofiţer, obişnuit poate cu exploziile în ultimele sãptãmâni, aşa cã fluierul se auzi imediat în urma sa. Decise sã nu se opreascã şi sã rişte un control aşa cã îşi continuã goana spre clãdirea unde trebuia sã depunã pachetul.

Proiectilele începuserã deja sã şuiere pe lângã el. Mulţumi în gând cã nu auzea bâzâitul unui fascicol energetic şi aproape cã nu simţi când un glonte îi zdrobi umãrul. Adrenalina îi fãcea tâmplele sã zvâcneascã însã îşi continuã goana nebunã spre complexul de locuinţe pe jumãtate dãrâmat ce începuse sã se vadã în faţã. O sutã de metri. Cinci zeci. Zece.

Şocul îl fãcu sã se clatine pe picioare şi sã se împiedice. Cãzu pe spate şi simţi cum gura i se umple de sânge. Mai avu putere doar sã bage mâna în buzunar şi sã scoatã actele. Lumea lui încetã sã mai existe.

Era deja mort când patrula ajunse lângã el. Ofiţerul se aplecã şi ridicã actele. Pe un ton ce nu trãda nici o urmã de regret spuse:
- Dacã se oprea la avertisment scãpa numai cu o bãtaie bunã. Sã mergem, comisu’ a mierlit! Apoi adãgã doar pentru el:
- N-am chef sã completez hârtii.

Se întoarserã pe cãlcâie şi plecarã înapoi spre postul de observaţie. Ultimul dintre soldaţi aruncã scârbit un muc de ţigarã, scuipã şi plecã grãbit sã ajungã din urmã restul patrulei.
Dintre ruinele clãdirii apãru o umbrã. Se îndreptã spre corpul neînsufleţit, luã rucsacul apoi vãrsã conţinulul pe jos. Din mulţimea de pachete viu colorate, pe a cãror etichetã se vedea „M”-ul Companiei, alese o eprubetã pentru componente genetice. Privi prin sticla transparentã uimit de fragşilitatea embrionului dinãuntru.

*

* *

De sub lama Elanei sângele ţâşni şi împroşcã iarba din jur. Reuşise sã îl surprindã pe amãrâtul care stãtea de pazã în faţa complexului, întors cu spatele, şi profitã de ocazia de a-şi uşura evadarea în cazul în care ar fi fost descoperitã. Nu îi plãcea sã facã asta, însã un copil al coloniilor ar fi fãcut orice pentru biletul de ieşire din Infern. Ştia cã moral, mãcar, nimeni nu ar fi condamnat-o.

Se nimerise ca ea sã fie cea care trãsese biletul norocos la tombola destinului. O luaserã cu forţa de pe stradã şi o aruncaserã în spatele unui camion plin de soldaţi. Din primul minut îşi dãdu seama cã ceva nu e în ordine. Nici un soldat nu o lovise. În plus dacã fãcuse ceva puteau sã o împuşte în mijlocul strãzii. Privi pe furiş la chipurile brutelor tãcute ce o sãltaserã şi realizã cã erau perfect capabili de aşa ceva. Atunci, de ce?

Când camionul opri o coborârã cu câteva ghionturi scurte în coaste, din semi-obscuritatea din spate în lumina zilei. Genunchii i se înmuiarã când vãzuse cã se afla în faţa Centrului de Informaţii din colonie. Puţini erau cei care intraserã acolo şi ieşirã în viaţã şi cu atât mai puţini cei care ieşiserã pe propriile picioare.

Soldaţii o conduserã într-o încãpere fãrã ferestre, mobilatã numai cu douã scaune şi o masã. O îmbrâncirã înãuntru iar în urma ei mecanismul de închidere pãcãni de douã ori. O lãsarã sã aştepte un timp ce i se pãruse cât o eternitate, singurã, cu gândul la ce va urma. Auzise şi ea de metodele de torturã ale ofiţerilor de informaţii pe cât de rafinate pe atât de dureroase. Variau de la introducerea aşchiilor de lemn sub unghii pânã la gãurirea unui dinte sãnãtos şi stimularea nervului cu un ac metalic.

Când în sfârşit se auzi declicul mecanismului de închidere a uşii, leşinã. O trezirã un pahar de apã aruncat pe faţã şi douã palme peste faţã, destul de ferme. Ofiţerul o ajutã sã se ridice apoi îi indicã scaunul pe care trebuia sã se aşeze. Se aşezã şi el de partea opusã a mesei şi începu sã o priveascã, cu ochi reci şi o mutrã de criminal lipsit de sentimente. Elana nu îndrãzni sã spunã nimic iar ochii îi erau mere îndreptaţi spre propriile mâini aşezate în poalã.
Ofiţerul începu sã vorbeascã. Îi dãdu vestea cã fusese selectatã sã pãrãseascã colonia, i se acorda gradul de cetãţenie I şi 200.000 de Credite cu care sã înceapã o nouã viaţã în afara coloniei. Bineînţeles cã pentru asta trebuia sã mai îndeplineascã o ultimã sarcinã pentru Companie. I se arãtã fotografia unui copil iar ofiţerul îi explicã pe îndelete cã ea trebuie sã îl gãseascã şi sã îi curme viaţa. Ea se mulţumise sã rãspundã monosilabic şi afirmativ la tot ce era întrebatã mintea-i analizând miile de posibile implicaţii ale deciziei pe care urma sã o ia. Ofiţerul nici mãcar nu se obosi sã o întrebe dacã acceptã sau nu, ştia deja cã acceptase.

Dupã ce terminã de vorbit chemã doi soldaţi care o bãturã crunt apoi îi tãiarã degetul mic de la mâna stângã. Trebuia ca Centrul de Informaţii sã îşi pãstreze reputaţia. În plus trebuia sã nu dea de bãnuit când ieşea de acolo. Faptul cã încã mai era în viaţã putea fi "explicat" doar printr-o comfundare a identitãţii pe care agenţii o fãcuserã.

Aşa ajunse Elana în complexul industrial ce adãpostea laboratorul de geneticã al Rezistenţei la mai bine de un an de la întâlnirea din Centrul de Informaţii. Se mişca tãcut pe coridoare. Evitã paznicii ce patrulau prin clãdire şi ajunse în faţa uşii în spatele cãreia se afla copilul de patru ani.

Aflase de existenţa lui, întâmplator, în urmã cu câteva zile de la un membru al Rezistenţei beat cui care se întâmpla sã o mai şi placã. Ajunsese un memru important al Rezistenţei, asta dupã ce se alãturase cauzei şi toate misiunile la care participase se încheiaserã cu un succes. O porecliserã Elana "Norocoasa". Numai ea se îndoia de propriul noroc, cãci ce motiv putea exista pentru faptul cã avuse ocazia sã le taie, într-o misiune, gâturile exact animalelor ce o bãtuserã la Centru, altul decât faptul cã era urmãritã constant?
Intrã încet în camerã. Rãsuflã scurt pentru a se calma şi încercã în întuneric sã gãseascã patul în care dormea copilul. Îl gãsi şi pipãind pe întuneric dupã copil îi atinse acestuia creştetul.

Ochii i se umezirã de lacrimi la amintirea fratelui pe care îl gãsise mort în pãtuţ în urma unei revolte din cartierul coloniei în care locuia de când se ştia. O bucatã din tavan se desprinse probabil în urma unei explozii şi cãzuse pe el.

Stãtea singurã în întuneric şi plângea încet. Realizã cã preţul pentru viaţa de cetãţean "second-hand", pe care urma sã o trãiascã în afara coloniei, era prea mare. Nu putea sã omoare un copil. Ştia cã nu mai existã cale de întoarcere. Ar fi trebuit sã îi provoace sã o omoare ei în Centru. Ar fi fost mai simplu. Apucã strâns mânerul cuţitului şi îl izbi cu vârful de propriul piept. Cãzu instantaneu şi muri.

În pãtuţul lui copilul zâmbea în somn. Nici mãcar strigãtele de alarmã ale paznicilor ce descoperiserã cadavrul ascuns neglijent din faţa complexului nu îi tulburarã visele. Oh, şi cât de frumos ardeau oraşele în visele sale.

*

* *

Pe câmpia din jurul Solonului, ultima fortãreţã a Midianului, pãrea cã Iadul erupse pe pãmânt. Fascicole laser, multicolore, mãturau pãmântul cãutând parcã oameni pe care sã îi transforme în bucãţi contorsionate de carne şi os. Bobine uriaşe transformau în cãrbune orice fiinţã vie ce avea ghinionul de a se aventura în raza lor de acţiune, bâzâitul lor strident fiind întrerupt din când în când de bubuitul asurzitor al focului de artilerie. Pentru soldaţii aruncaţi claie peste grãmadã în tranşeele puţin adânci pãrea cã lumea întreagã se va surpa şi îi va înghiţi.

Nimic însã, gândea Sato, nu mai putea împiedica Armata Colonialã sã distrugã ultimele rãmãşiţe ale Companiei Midian. Prea multe vieţi se sacrificarã în cei şase ani de când colonia Alpha devenise focarul unei revoluţii ce ajunse sã ameninţe însãşi structura "fireascã" a Societãţii. Coloniştii profitaserã de o inflamare a conflictului dintre Psaria şi Argos ce necesitase deplasarea unui mare contingent de trupe midiene pe front, de partea Argosului.
Nu putea uita niciodatã ziua când mii de colonişti luaserã cu asalt gardurile din plasã şi sârmã ghimpatã cu toate cã atunci era doar un puşti de optsprezece ani. Ucise chiar cu mâna lui doi soldaţi dintr-o patrulã prinsã într-o ambuscadã. Auzise pe atunci despre criminali cuprinşi de remuşcãri pentru faptele lor, însã el nu simţise nimic asemãnãtor. Chiar se amuzase pe seama mişcãrilor pe care le face un corp zguduit de rafalele de proiectile.

Staţia radio îi pãcãni de câteva ori în ureche, apoi urmarã câteva ordine scurte. Îşi pipãi faţa desfiguratã în urma unui incendiu ce se petrecuse când avea numai câţiva ani apoi se îndreptã spre soldaţii pe care îi conducea. Venise vremea pentru ultimul asalt asupra ultimei fortãreţe a Companiei. Ultimul asalt dupã care urma sa vinã pacea şi o viaţã liberã.

Se târârã afarã din tranşeu, se ridicarã în picioare şi o luarã la fugã spre porţile Solonului apãsaţi de greutatea echipamentului. Vâlvãtãile Iadului cuprinserã încã o datã câmpia.

Cea de-a optzeci şi treia reîncarnare a Zeului fierbea de furie. Ştia cã se fãcuse tot posibilul pentru înãbuşirea revoltei însa asta nu îl împiedicã sã îi frângã gâtul ministrului Informaţiilor aşa cum nu împiedicase Rezistenţa sã îi ajungã în faţa porţilor.

Citea minţile celor din jurul sãu, de la servitori pânã la garda personalã, iar frica visceralã de moarte a acestora îl cuprindea şi pe el uneori. Atât de strãin i se pãruse acest sentiment încât prima oarã când simţise aşa ceva izbucnise în râs.

Acum însã nu îi mai ardea sã râdã. La fiecare declanşare a unei bobine defensive lumina din sala tronului scãdea în intensitate. Faptul cã de câteva minute se întâmpla din ce în ce mai des anunţa un nou asalt asupra fortãreţei Solon, simbolul societãţii ultimelor veacuri.

Nu durã mult pânã o explozie scuturã fortãreaţa din temelii. Poarta cãzuse iar coloniştii se împrãştiau, ca nişte gândaci surprinşi de luminã, în curţile interioare. Se ridicã brusc şi urmat de garda personalã ieşi din sala tronului.

Nu le luã mult pânã sã dea de primii colonişti. Urmã o încãierare scurtã în care şi el şi gãrzile îi uciserã pe toţi. Îl durea mâna cu care îi rupse colonistului umãrul înainte de a-l tranti la pãmânt şi a-l umple de proiectile. Nu durã însã mult şi un alt val de soldaţi îi urmã primului, apoi altul şi altul. Gãrzile tãiau şi spintecau, împuşcau şi carbonizau în stânga şi în dreapta însã pierderile în rândul lor erau din ce în ce mai însemnate. Şase oameni îi mai stãteau alãturi când ajunse în faţa încãperii ce adãpostea mecanismul Gurilor de Foc.

Cei şase i-ar fi fost suficienţi în faţa a cincizeci de colonişti însã ultimul val de rebeli aduse cu el ceva cu adevãrat excepţional: un colonist desfigurat ce sãri între gãrzile lui şi le mãcelãri pe toate, parcã, în acelaşi moment.

Fuga nu fusese niciodatã o opţiune pentru el, cu atât mai puţin acum. Ştia cã totul era pierdut însã urma sã moarã ca un Zeu, nu ca un om. Ascuns în spatele armurii aurii corpul începu sã ia decizii aproape pe cont propriu. Mâinile cuprinserã mânerele celor douã sãbii şi le smulserã din teci cu un sunet metalic, vibrant. Colonistul apucã şi el o sabie rãmasã pe jos şi se aruncã asupra lui cu forţa şi viteza unui camion. Urmarã schimburi de lovituri violente, iar el nu se putea declara decât mulţumit de modul în care i se condiţionase corpul sã le întâmpine pe cele ale adversarului fie prin mişcãri defensive, fie prin contra-atacuri.

Lupta se terminã brusc când o ploaie de gloanţe îi scuturã armura. Ce prost fusese atunci când a crezut cã lupta va fi numai între el şi colonistul fãrã chip. Privi în jos şi remarcã mâna acestuia perfect întinsã, urmatã de lama sabiei ce se pierdea undeva în propriul lui corp. Cãzu!

Sato retrase încet lama din corpul Zeului. Reuşise printr-un noroc chior sã îl aducã pe acesta din stadiul de maşinã de ucis la cel de grãmadã de fiare. Ştia însã cã sub toate fiarele se ascundea un om. Un om ce va trebui sã sufere mult pentru ceea ce fãcuse el şi ce fãcuserã înaintaşii lui. Se aplecã şi îi smulse viziera.

Chipul ascuns nu avea nimic din ceea ce se putea asocia cu un tiran. Faţa ovalã, cu trãsãturi aproape feminine, brãzdatã acum de un şuvoi subţire de sânge ce i se scurgea din gurã cu fiecare rãsuflare, pãrul castaniu a cãrui bogãţie trãda moliciunea şi îngrijirea şi ... ochii.

Ochii aceia nu îi erau doar familiari, gândi Sato cu groazã, ochii aceia erau chiar ai lui. Realizã cu groazã cã se vedea chiar pe el, fãrã urma focului pe faţã. Cel din armurã îi furase chipul. Ba nu! Era chiar el!

Întoarse muribundul cu faţa în jos, se ridicã, le spuse tuturor cã Zeul e mort şi plecã împreunã cu ceilalţi ascultând uralele de bucurie.

Cu ultimele puteri Zeul se târâ pânã în faţa panoului de comandã. Formã codul apoi îşi lãsã mâna sã cadã, moartã, pe buton. Limbi de foc izbucnirã în centrele celor mai mari oraşe, dâre însângerate brãzdarã cerul nopţii, purtând cu ele radiaţii şi moarte, şi însuşi Solonul se vaporizã în mingea de foc ce îl încojurã. În câteva minute tot Midianul deveni Pustiul Midian.

*

* *

Ghidul Midianului

Midianul este cea mai micã regiune, ca şi întindere, din Atlan, continentul cel mai Nordic al Geei. Climatul este temperat în proporţie de 75%, iar regiunea îngheţatã, nordicã, ocupã 25%. Relieful cuprinde o zonã vastã de câmpie, în mare parte propice dezvoltãrii agriculturii, tundrã dominatã de permafrost şi lanţul muntos Atlano-Carpic, cu înãlţimi de peste 6000 m, strãjuit de o parte şi de alta de podişuri înalte.

Graniţele Midianului sunt cu Psaria în vest şi sud, Argos în est şi nord şi Oceanul Îngheţat în nord-vest.

Istoria Midianului este împânzitã cu rãzboaie împotriva Psariei şi Argosului, fiind de fiecare datã aliatã cu una dintre ele. Se poate spune cã intervenţia armatã a Midianului a înclinat de cele mai multe ori balanţa în favoarea uneia dintre cele douã super-puteri aflate veşnic în conflict.

Societatea Midianului nu este cu mult diferitã de celelalte de pe cuprinsul Geei, doar asptectul economic fiind mai pronunţat datoritã suprafeţei reduse şi lipsei resurselor. Delimitarea socialã şi a drepturilor se face pe baza castelor:
- Corporatocraţia sau Conducerea, condusã de un Industriaş-Zeu, ales pe viaţã, ce are prerogative de Ministru al Relaţiilor Externe, lider religios şi Şef al Serviciilor Interne.
- Casta Militarã, principalul furnizor de protecţie internã sau forţe armate necesare expansiunii teritoriale şi întâmpinarea situaţiilor de conflict.
- Cetãţenii de Rang I, II şi III, ce ocupã funcţii în sectoarele de producţie şi servicii în funcţie de rang.
- Non-Cetãţenii, persoane ce prezintã handicapuri, idei ce contravin principiilor economice sau ce manifestã comportament anti-economic. Reabilitarea lor se încearcã în colonia Alpha, aflatã la marginea sudicã a Tundrei Midiene. Non-cetãţenii nu se bucurã de nici un drept, pãrãsirea coloniei atrãgând pedeapsa capitalã.

De remarcat cã membrii cu un coeficient de agresivitate sporit sunt recrutaţi printr-un program special în Casta Militarã. Obiceiul este datorat în primul rând populaţiei reduse din regiune.

Economia Midianului, deşi slabã pe plan intern datoritã populaţiei reduse ca numãr, este înfloritoare datoritã vecinãtãţii cu cele douã naţiuni aflate mereu în conflict. Economia are caracter monopolist-totalitar, Corporaţia Midian deţinând controlul asupra economiei în proporţie de 100%. Midianul nu deţine colonii extra-solare însã surplusul de materiale este trimis cãtre acestea prin intermediul Agenţiei Globale de Transport Spaţial.

Producţia anualã a Midianului este de : 84 mld tone resurse primare, 45 mld tone produse finite şi semi-finite şi 200.000 mld credite valorice cu acoperire în metale şi pietre preţioase provenite din tranzacţii bancare şi intermedieri de vânzãri. Ramurile industriale sunt : Industria Extractivã şi de Valorificare a Resurselor, Industria Alimentara, Industria Energeticã, Industria Armamentului iar în ultima vreme un Program Genetic cu succese aplaudate la scarã globalã.

Nici Midianul nu se bucurã de un consens al membrilor societãţii în ceea ce priveşte organizarea acesteia. Mişcãrile de rezistenţã, cu membri proveniţi în mare parte dintre Cetãţenii de Rang I şi II şi lideri proveniţi chiar dintre cei de Rang III, provoacã disensiuni şi pagube sporadic, deşi numãrul lor este controlat strict de Legislaţia Conducerii ce prevede pedepse dure. Un alt factor disturbator al vieţii economice, civilizate, sunt contrabandiştii şi piraţii ce jefuiesc convoaie sau furã bunuri din avutul Companiei spre a le vinde pentru profit altor regiuni. Pedeapsa pentru astfel de acţiuni este fãrã excepţie moartea.

Atenţie: datele din acest ghid sunt incomplete însã formeazã o imagine destul de exactã asupra reginuii Midian. Serviciul pentru Informare Comercialã şi Turisticã (SICT) va publica în curând, contra cost, informaţii mai detaliate despre aceastã regiune.

[Autor: Eeron Thali]