4 Ziduri

Deschid un ochi, il inchid la loc apoi ca sa ii deschid apoi pe amandoi. Constat cu uimire ca nu mai sunt in camera mea. E o camera simpla cu pereti albi, cu un pat, un scaun si o masa. Nici o fereastra, doar o usa, simpla si scorojita de timp. Trag tare de ea. E inchisa. Incerc sa imi amintesc cum am ajuns aici. Nu stiu daca e noapte sau zi, caci neonul de pe tavan nu imi zice nimic. Intru in panica. Caut infrigurat o cheie in camera. Sub pat, sub saltea. Daca e o gluma, e o gluma tampita. Nu gasesc nimic care sa ma ajute. Ma asez deznadajduit pe scaun, poate voi gasi o solutie. Atunci observ. Masa are un sertar. Il deschid si vad cheia, solutia mea salvatoare. O iau si o bag in usa. Se aude un declic si usa se deschide. In fata mea se profileaza un zid de caramida. Parca aud voci. Bat cat pot de tare in zid, arunc in el si masa si scaunul si patul dar parca nu ar fi caramida ci otel. Nu sare nici macar o aschie. Strig dupa ajutor pana nu mai pot. Ma intind ostenit in pat, poate voi gasi o solutie. Adorm.
Ma trezesc agitat la sunetul ceasului desteptator. Uf! A fost doar un vis. Deschid vesel ochii dar imi vine sa urlu cand vad ca sunt in aceeasi camera. Cu peretii vopsiti in negru de data asta si cu ceasul desteptator, propriul meu ceas, asezat pe masa. Usa este iar inchisa dar masa nu mai are nici un sertar desi as putea sa jur ca este aceeasi masa. Ma uit iar sub pat si supriza este ca gasesc cheia sub un picior al lui. O iau si deschid usa. Zidul nu mai este dar dupa usa nu se ascunde altceva decat camera vopsita in alb, ravasita, asa cum am lasat-o data trecuta. Timpul trece iar eu nu stiu cu siguranta daca este zi sau noapte, ceasul ala ar putea sa minta. Ma intind pe patul ravasit. Adorm.
Ma tem sa mai deschid ochii. Desteptatorul suna. Fac un efort si trec de instinctul de a tine ochii inchisi. Sunt in camera mea. Ma uit la usa si acum stiu ca dincolo fie este un zid, fie este o alta camera identica cu camera mea.