In Crater

Ingramadit sub mormanul de cadavre astept un sunet.E prea liniste aici in crater. Artileria a tacut, gemetele au incetat caci nimeni nu cred ca mai e in stare sa scoata un sunet.
Noi cei raniti, lasati in voia viermilor in "no man's land" nu avem decat delirul rezervat. Delirul si crampeie de amintiri stropite din belsug cu sete. Cel de langa mine a murit acum cateva clipe lasand in urma orice senzatie de frig, de durere, de disperare. Incepe sa nu imi mai pese iar asta e sigur inceputul sfarsitului. Oricum de la rana ce imi sfasie stomacul nu mai am nici o speranta. Inteapa ca toti dracii acum ca nu mai am pic de adrenalina in sange. O sa fiu si eu in curand un nume pe un zid.
O sa incerc sa ies acum din crater. Nu stiu ce rost mai are dar ma ridic in capul oaselor si pasesc usor spre buza. Inca ma mai tem de inamicul meu, omul. Omul ce nu a fost pe deplin zdrobit de ura celor de partea mea. Omul pe care nu am reusit sa-l suprim dar a reusit sa imi faca pocinogul cu gaura din burta.
Nimic!Liniste si bucati de carne. Trec de primul transeu, ultimul sapat de noi sub ploaia de metal. Umbre ale celor ce au fost candva animati de un sulflet imi trec prin fata ochilor. Aici am trudit NOI cei fara de scapare. Imi dau lacrimile cand ma gandesc la ei, la noi. Cu ce am gresit ca sa fim sfartecati in halul asta?Oare Dumnezeul la care ne-am rugat ca prostii, plini de sperante desarte, nu ne-a auzit? Imi trece prin cap gandul ca ailalti s-or fi rugat mai mult ca noi!Ce stupid! Dumnezeu a murit in nesimtire!
Deodata aerul se umple de miros de carne arsa!In spatele meu apare o flacara care pare sa arda tot in cale. Sunete de bocanci si zanganit de arme vine dinspre locul unde erau transeele inamice. O iau la fuga! In urma mea zgomotul creste iar acum deslusesc soapte. Simt caldura flacarii cum usuca aerul si imi topeste plamanii. M-am hotarat sa mor. Ma intorc sa imi intalnesc destinul dar in urma mea nu e decat noapte si liniste!
De jumatate de ora am nuamai vedenii. Fapturi fantomatice imbracate in alb trec furis prin intuneric. Unele se apropie de mine dar nu le deslusesc nici macar formele. De ce eu? De ce mie? Incep sa strig disperat dupa ajutor dar noaptea imi inghite strigatele! Ma inec in suvoaiele de sange ce imi curg printre buze si brusc incetez sa mai strig caci il simt aproapte!Soldatul negru!Pe asta nu trebuie sa il alertez. Daca ma simte sunt ca si mort. Ma pun pe burta desi gaura mi se umple de pamant si isi cere portia de durere. El vine chiar spre mine cu pasi apasati strivind tot in cale, capete, membre, corpuri. S-a oprit chiar langa mine. Inchid ochii si incep sa spun o rugaciune uitata de zeci de ani si aparuta acum de cine stie unde. "Inger ingeras",pleaca!!!,"ajuta-ma",Doamne fa-l sa plece!!!,"in clipa de rascruce", dispari mizerie!!! ...
Deschid ochii!Nu mai e nimic langa mine. Ma ridic si o iau la fuga dar ma impiedic ca prostul de o bucata de metal. Aerul incepe sa vibreze de parca m-as fi impiedicat de un clopot. Il aud cum se intoarce in fuga dupa mine. Alerg! Nu imi mai pasa de rana, nu imi mai pasa de durere, fug cum nu am mai fugit in viata mea. Bestia urla in urma mea iritata probabil de refuzul meu de a ma lasa prins. Ma impiedic de gardurile de sarma ghimpata dar alerg in noapte. Ma opresc doar cand simt haul de sub mine. Prea tarziu, cad, cad fara oprire spre un fund de groapa ce asteapta nesatul sa ma striveasca si sa ma inghita.
E lumina aici, in groapa mea de transeu. Aud vocile medicilor. Incerc sa le zic ceva dar parca am buzele cusute. Nu iese nici un sunet. Ii vad deasupra mea! Discuta detasat dar parca inciudati de ceva. Aud doar "uita-te la asta, saracul,a incercat sa iasa din crater dar n-a reusit sa insele moartea, Dumnezeu sa il ierte". Cerul devine negru si ma soarbe spre el!Dumnezeule cat te urasc!