Calatori

Poarta se deschise şi Kigami trecu în aceastã lume încãrcat cu obiecte ce aparţineau Lumii de Dincolo. Cu simţurile amorţite se aşezã pe iarba umedã aşteptând ca echipa de recuperare sã detecteze semnalul emiţãtorului şi sã îşi facã treaba. Niciodatã porţile nu se deschideau în acelaşi loc. Aveai mare noroc dacã reuşeai sã ieşi la mai puţin de cinci kilometri faţã de locul unde intrasei pe poartã, cu toate cã în Lumea de Dincolo poarta pe care intrai nu se închidea pânã nu ieşeai şi cu atât mai mult, nu îşi schimba poziţia. De aceea Calãtorilor oficiali nu li se permitea sub nici o formã sã piardã din ochi poarta sau sã se aventureze prea departe. Nu se ştia ce poate trece prin ea.

Toţi aveau câte o explicaţie pentru Lumea de Dincolo, însã nimeni nu putea preciza cu exactitate ce era cu adevãrat. La început s-a crezut cã este un teritoriu ce ţinea de mitic pânã când porţile au început sã se deschidã în vãzul tuturor, pe întreaga planetã. Mulţi au fost cei mânaţi de curiozitate, impulsuri religioase sau purã stupiditate sã treacã prin porţi. Puţini însã au fost cei ce s-au întors de acolo.

Poveştile venite împreunã cu cei câţiva supravieţuitori variau în detalii precum legendele despre acea Lume. Se vorbea despre un infern scãldat în foc în care viaţa nu avea ce cãuta, pentru alţii era o lume populatã de creaturi monstruoase iar unele poveşti relatau chiar despre o câmpie întinsã la nesfârşit în care domnea o linişte totala sub un soare roşu şi mic.

Împreunã cu poveştile au început sã aparã şi obiecte cu forme ciudate şi utilizãri necunoscute la acea vreme. Asta pânã oamenii de ştiinţã ai Corporatocraţiei nu au intrat în posesia lor. Ziarele de acum douãzeci de ani prezentau de exemplu efectele Florii, aparent o plantã ce creştea numai în Lumea de Dincolo. Odatã ingeratã trimitea corpul într-o comã profundã ce dura exact doisprezece zile. Pacientul revenea la viaţã cu organismul întinerit, vindecat de orice boalã şi cu un coeficient de inteligenţã sporit considerabil. Când cercetãtorii au analizat compoziţia chimicã a plantei pentru a determina ce anume cauzeazã efectul de întinerire au realizat cu stupoare cã planta nu avea în compoziţie materie organicã bazatã pe carbon, ci pe un element chimic necunoscut ce se comporta asemãnãtor acestuia însã imposibil de replicat în condiţii de laborator. Ceea ce ziarele vremii uitau sã relateze era cã şapte pacienţi din zece fie decedau în primele şapte luni dupã experimente, fie nu ieşeau niciodatã din comã.

La cinci ani dupã apariţia spontanã a primei porţi în mijlocul unei parcãri auto, acestea au încetat sã mai aparã. Au urmat paisprezece ani de critici, acuze şi chiar rãzboaie între membrii Corporatocraţiei, bazate în mare parte pe informaţiile despre obiectele ce trecuserã pragul dintre cele douã lumi şi a tehnologiilor derivate din acestea. Epoca prezentã a ajuns prin urmare sã fie sub controlul a şase Corporaţii majore însoţite de acoliţi, Companiile Secundare.

În urmã cu un an însã toatã situaţia luã o nouã întorsãturã. Porţile începurã se se deschidã din nou. De data aceasta însã în zone restrânse şi complet invizibile celor mai mulţi oameni. Mii de soldaţi ai Corporaţiilor au înconjurat zonele respective, facând accesul aproape imposibil celor din afarã. Urmatorul pas a fost indentificarea şi angajarea Cãlãtorilor, singurii ce puteau sesiza porţile.

Li se spunea Cãlãtori deoarece traversau spaţiul acestei lumi mergând prin spaţiul alteia şi pentru cã dupã fiecare cãlãtorie pãreau schimbaţi, mai închişi in ei decât înainte, poate chiar mai înţelepţi.

Kigami era un infractor şi un liber profesionist în acelaşi moment. Se infiltra în zonele pãzite, pândea uneori cu zilele un portal, trecea prin el, strângea ce îi era la îndemânã apoi se întorcea în lumea lui, departe de locul unde trecuse în Lumea de Dincolo. La întoarcere activa un emiţãtor, iar o echipa de recuperare îl ridica şi îl conducea cãtre Zik, contrabandistul local. Nu ştia cu siguranţã unde ajungeau obiectele aduse de el, însã bãnuia cã printre clienţii lui Zik se numãrau Companii Secundare ce urmãreau sã îşi rãstoarne stãpânii sau chiar alte Corporaţii ce plãteau bani buni pentru obiecte inedite. Oricum nu îi pãsa atâta timp cât îi intrau destui bani în buzunar.

Cele mai comune obiecte ce veneau din Lumea de Dincolo erau Florile, Acele de Albina, nişte obiecte metalice, extrem de ascuţite cãrora nimeni nu le ştia scopul precis şi Scoicile, facute dintr-o piatrã ce îşi schimba culoarea în funcţie de emoţiile celui care o atingea. Preţul lor varia între 5$ şi 20$. Cu adevãrat valoroase erau însã obiectele rare sau unice. Kigami avuse la un moment dat norocul sã gãseascã o Bilã de Cristal, obiect rar fãcut dintr-un material imposibil de distrus indiferent de forţa aplicatã asupra lui sau de substanţele chimice în care era scufundat.

În acea zi era însoţit de un alt Cãlãtor, al cãrui nume nu şi-l mai amintea. Acela fusese cel ce descoperise Bila înconjuratã de trei Nuiele, un soi de raze luminoase suspendate în aer fãrã o sursã de origine evidentã. Neglijent, atinse una şi cãzu imediat secerat. Kigami îşi incercã şi el norocul şi reuşi sã extragã Bila, evitând în ultimul moment o Nuia ce îşi schimba poziţia. Câştigã o groazã de bani de pe urma ei, donând o micã parte unei Biserici pentru pomenirea colegului ce murise. Cãlãtorii aveau un cod al onoarei ce funcţiona exclusiv între ei.

Recuperatorii ajunserã lângã el. Învingând pentru câteva clipe oboseala aruncã sacii plini de Ace de Albinã şi Scoici în spatele camionului descoperit, apoi urcã şi el şi adormi legãnat de maşina în mişcare, sub un cer gri din care picurau lacrimi mici şi dese.